Pentru prima oară în istoria sa, UE pregătește aplicarea celei mai dure sancțiuni Poloniei pentru legile anti-justiție

Pentru prima oară în istoria sa, UE pregătește aplicarea celei mai dure sancțiuni Poloniei pentru legile anti-justiție
Publicat: 29/07/2017, 15:42
Actualizat: 28/03/2019, 12:12

Decizia de lansare a procedurii de sancționare a fost luată de Comisia Europeană miercuri, dar a fost activată sâmbătă, după ce legea de reformare a sistemului judiciar a fost publicată în Jurnalul oficial polonez.

Guvernul de la Varșovia, format de Partidul Lege și Justiție (PiS, centru-dreapta), al lui Jaroslaw Kaczynski, are le dispoziție 30 de zile pentru a răspunde preocupărilor Comisiei Europene privind subminarea independenței justiției.

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a refuzat luni să promulge două proiecte de lege adoptate de Parlament care ar fi afectat independența sistemului judiciar. Dar opoziția președintelui nu viza și noua lege de reorganizare a jurisdicțiilor instanțelor, publicată vineri în Jurnalul oficial, explică ziarul Le Figaro.

Potrivit Bruxellesului, reformarea instanțelor judiciare conține măsuri discriminatorii de genul vârstelor diferite de pensionare în funcție de gen. În plus, ministrul polonez al Justiției a primit prerogativa de a prelungi mandatele judecătorilor care au depășit vârsta de pensionare.

Comisia Europeană a avertizat că ar putea retrage drepturile de vot ale Poloniei în instituțiile Uniunii Europene. Varșovia a denunțat un „șantaj”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...